ElectricUp 2
Apelul de proiecte ElectricUp 2 este deschis, termenul limită pentru sesiunea de înscriere în program este 14 noiembrie 2024, ora 23:59:59.
Obiectul programului îl reprezintă finanţarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum, cel puțin a unei stații de reîncărcare de minimum 22 kW cu minim două puncte de încărcare (exemplu: 2x11kW) pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, precum și a unui sistem electric alternativ de încălzire/răcire, în conformitate cu prevederile legislației naționale și europene în vigoare privind schemele ajutorului de minimis, 6 conform Regulamentului (UE) nr. 2831/2023 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.
Scopul programului îl reprezintă creşterea gradului de utilizare a surselor regenerabile de energie și a eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea și stocarea de energie electrică necesară consumului propriu, stimularea utilizării autovehiculelor electrice și electrice hibrid plug-in, dezvoltarea transportului ecologic cu emisii reduse de gaze cu efect de seră prin montarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, precum și creșterea gradului de utilizare a energiei din surse regenerabile în încălzire și răcire prin instalarea sistemelor electrice alternative de încălzire/răcire. Programul nu încurajează livrarea surplusului de energie rezultat din funcționarea sistemului de panouri fotovoltaice în rețeaua națională de energie electrică.
Obiectivul programului constă în creşterea capacităţilor de producere și stocare a energiei electrice din surse regenerabile cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp - 150 kWp pentru asigurarea consumului propriu și dezvoltarea electro-mobilității reale la nivel național prin creșterea numărului staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, precum și dezvoltarea gradului de utilizare a energiei din surse regenerabile în încălzire și răcire.